Home
» Wiki
»
Nebuloasa Tarantula apare frumos prin ochii telescopului Hubble
Nebuloasa Tarantula apare frumos prin ochii telescopului Hubble
Telescopul spațial Hubble a continuat să-și demonstreze importanța de neînlocuit în domeniul cercetării astronomice, aducând înapoi omenirii o fotografie unică care arată frumusețea rară a Nebuloasei Tarantulei.
Universul este mereu în continuă mișcare, aducând lucruri noi și minunate pe care oamenii nu le-au cunoscut niciodată. Această imagine uimitoare de la Telescopul Spațial Hubble arată o regiune animată de formare a stelelor numită Nebuloasa Tarantula. Denumită după structura sa internă complexă, asemănătoare unei rețea, nebuloasa este situată într-o galaxie satelit a Căii Lactee numită Marele Nor Magellanic și este adesea considerată de astronomi ca fiind un studiu principal al formării și evoluției stelelor.
Această nouă imagine arată marginile nebuloasei, mai departe de regiunea centrală. În centrul nebuloasei sunt stele gigantice cu mase de 200 de ori mai mari decât cele ale Soarelui, dar în această „periferie” scena este oarecum mai liniștită.
Marele Nor Magellanic este o galaxie pitică situată la aproximativ 160.000 de ani lumină distanță, în clusterele de stele Dorado și Mensa.
"Nebuloasa prezentată aici are gaz albastru, pete de praf portocaliu-maro și stele multicolore împrăștiate. Stelele din interiorul și din spatele norilor de praf par mai roșii decât cele care nu sunt acoperite de praf. Praful absoarbe și împrăștie lumina albastră mai mult decât lumina roșie, permițând mai multă lumină roșie să ajungă la senzorul telescopului Hubble, făcând stelele să pară mai roșii decât sunt de fapt. Această imagine combină lumina ultravioletă și infraroșu la fel de bine vizibilă.
Analizând observațiile Hubble ale nebuloaselor de praf din Marele Nor Magellanic și din multe alte galaxii, cercetătorii pot studia aceste boabe de praf îndepărtate, ajutând la înțelegerea mai bună a rolului prafului cosmic în formarea de noi stele și planete.
Când stelele sunt tinere, ele emit o cantitate mare de radiații și strălucesc puternic, chiar mai mult decât stelele mai vechi, cum ar fi soarele nostru. Formarea stelelor are loc atunci când într-o zonă există suficient praf și gaz dens pentru a forma aglomerări, atrăgând în timp mai mult material din cauza gravitației, formând în cele din urmă noduri care devin nucleele stelelor tinere, numite protostele.
Deși există unele dezbateri cu privire la rata exactă de formare a stelelor în Calea Lactee, se știe în general că galaxia noastră produce mult mai multe stele decât o altă galaxie din apropiere, Galaxia Andromeda. Cu toate acestea, Marele Nor Magellanic, o galaxie mult mai mică, are o rată mare de formare a stelelor și este, de asemenea, situat în apropiere, ceea ce îl face un „laborator” ideal pentru studierea formării stelelor. Sistemele moderne de telescoape spațiale precum Hubble și James Webb dezvăluie noi informații despre modul în care se formează stelele în această galaxie vecină aglomerată.