Una dintre concepțiile greșite comune despre găurile negre este că ele nu numai că înghit materie, ci și istoria acestei materii. Deci, când se formează o gaură neagră , poți doar ghici cum a fost creată.

Asta nu este în întregime adevărat.
Istoricul informațiilor se pierde doar atunci când materia traversează orizontul evenimentelor și poate chiar și atunci când nu. Materia din jurul unei găuri negre are încă o istorie bogată.
Într-un studiu recent, astronomii au folosit această istorie pentru a explora originile unui sistem de găuri negre. Povestea începe cu un sistem numit GRO J1655-40. Este un sistem binar care conține o gaură neagră cu o masă de aproximativ șapte sori și o stea însoțitoare cu o masă mai mare de trei sori.

Conform înțelegerii stelelor, sistemul a constat inițial din două stele, dar steaua mai mare a explodat ca o supernovă pentru a deveni o gaură neagră.
Aceasta înseamnă că sistemul actual constă dintr-o stea, o gaură neagră și resturile rămase ale stelei explodate.
Pentru a înțelege istoria acelui sistem, echipa a analizat datele din 2005 de la sonda spațială Chandra, luate atunci când sistemul era deosebit de luminos în intervalul de raze X.
Deoarece Chandra a colectat date spectrale ale sistemului, echipa a putut folosi acele date pentru a identifica diferitele elemente din cadrul acestuia. Ei au putut determina prezența și abundența relativă a 18 elemente.
Aici intervine arheologia astronomiei. Elementele create în miezul unei stele depind de masa și compoziția inițială a stelei. Privind 18 elemente și abundența lor, echipa a recreat fiecare caracteristică a stelei originale.
Ei au descoperit că steaua progenitoare a găurii negre avea masa de 25 de sori, eclipsându-și steaua însoțitoare. Aceasta înseamnă că cea mai mare parte a materialului din steaua originală a fost aruncată în spațiul interstelar, fie prin explozia inițială a supernovei, fie prin vânturile stelare ulterioare generate de sistem de-a lungul timpului.
Acest tip de reconstrucție le permite astronomilor să vadă cum evoluează stelele binare și cum steaua mai mare devine o gaură neagră sau o stea neutronică.
Folosind această metodă pe alte sisteme, ar trebui să putem modela mai bine dinamica stelelor pe moarte.